CEATA , CEATA , CEATA

Text si foto Mihai Livadariu

Toata saptamâna a fost vreme urâta, iar buletinele de stiri anuntau pentru sâmbata – 20 august – începând de dupa amiaza si duminica vreme frumoasa, inclusiv la munte.

Înca de miercuri am hotarât ca voi pleca oricum, indiferent de vreme si daca am sau nu parteneri. Traseul îl aveam stabilit de mult (complexul Parâng, lacul Mija, lacul Verde, caldarea Rosiile, lacul Mândra, vârful Parângul Mare) , asa ca am anuntat intentia la club unde mi-am gasit si parteneri: Ghita, Anton si Cazimir. Am stabilit plecarea pentru ora 8,00. Cu aceasta ocazie urma sa transportam pâna la Sorin usa de la refugiu si o parte din lemnul pentru acoperis.

Sâmbata dimineata ba ploua, ba cerul da semne de înseninare, asa ca plec.

Cazimir înca nu era gata. Plecam într-un târziu, încarcam împreuna cu Anton materialele de la garaj, îl recuperam si pe Ghita împreuna cu un nou venit în club, Iulian.

Pe tot drumul pâna în munte ceata.

Dupa ce depozitam materialele la Sorin plecam, tot prin ceata, dar înca nu ploua.

Când ajungem în caldarea Cârjei începe sa ploua si asa cu mici pauze avea sa tina pâna seara. Poposim putin pe malul lacului Mija unde se mai afla un cort, pentru câteva clipe se ridica ceata dar numai câtiva metri cât sa vedem toata oglinda apei, dar nu si versantii.

Tot pe ploaie plecam spre custura Cârjei pe care o vom evita si vom coborî în caldarea lacului Verde prin dreptul taului Înghetat.

Urcusul pe versant este destul de greu, dar reusim. În schimb în sa este ceata si de abia nimerim sa coborâm printre jnepeni pâna la lacul Cârja.

Fara sa ne dorim, ne despartim în doua grupuri: eu cu Anton si Cristi, Cazimir cu Ghita si Iulian. Avem noroc ca din când în când ceata se spulbera si vedem caldarea si viitorul traseul spre Rosiile.

Ne regrupam si oprim lânga ochiurile de apa din caldare, servim masa cu totii. Este trecut de prânz.

Din când în când ne bucuram ca vom avea timp frumos, dar pâna la sfârsitul zilei aveam sa umblam tot prin ceata.

Vom traversa caldarea Rosiile folosind poteca ciobaneasca marcata cu momâi. Întrucât am mai folosit-o împreuna cu Flavius în vara trecuta le atrag atentia ca initial va trebui sa coborâm si apoi vom urca, astfel riscam sa intram în jnepenis, unde va fi mai greu.

Involuntar acest lucru se întâmpla, Cazimir si Ghita mergând în directia gresita.

Ajungem în coama cu totii de unde de câteva ori vedem toata caldarea, stâna si Zanoaga unde vom instala corturile.

Cazimir si Ghita ajung primii, apoi eu si ceilalti. Instalez cortul, ma schimb în haine uscate asa cum fac si ceilalti, dar curând ma apuca cârceii la picioare si încep sa tremur. Intuiesc ce urmeaza sa mi se întâmple si ma îmbrac cu toate hainele uscate, intru în sacul de dormit si stau în cort. Dupa circa o ora îmi revin dar nu mai ies afara pâna dimineata.

Adormim cu totii sperând ca a doua zi sa avem timp frumos . Ceilalti sunt pe afara, încearca sa faca un foc, reusesc si nu prea . Noaptea ploua în câteva reprize.

Dimineata ma trezesc devreme, ies afara din cort. Constat ca este posibil sa avem parte de aceeasi vreme, deasupra lacului si printre creste pluteste ceata .Îmi iau aparatul si fac câteva fotografii .

Iese si Ghita si povestim . Pe un bolovan apare o broscuta parca iesita si ea la plimbare. Îi fac o fotografie . Pe rând ies si ceilalti din cort, servim masa, strângem corturile care nu s-au uscat înca si plecam.

Ne stabilim traseul pe la lacul Lung, lacul Mândra, urcarea în creasta prin hornul din saua Gruiu si apoi pe creasta trecând prin Parângul Mare înapoi .

Ajungem pâna la lacul Lung, unde din nou fara sa ne dorim ne despartim în doua: eu, Anton si Cristi; Cazimir, Ghita si Iulian.

Grupul în care ma aflu ocoleste lacul Lung în cautarea marcajului pe care îl observam doar când ajungem în coada lacului. Pe ceilalti îi auzim, dar nu îi si vedem. Noi vom merge în continuare doar pe marcaj pâna la lacul Mândra. Cristi care cunostea traseul mai bine i se pare ca marcajul este unul vechi. Acesta urmeaza linia malului lacului pâna la intrarea în horn. Pe traseu îi mai auzim pe ceilalti, spun ceva de horn.

Urcusul hornului ne ia circa o jumatate de ora. În fata noastra se mai aflau trei pe care îi ajungem doar în creasta, aflam ca sunt din Cehia.

În creasta tot ceata, ne adapostim si îi asteptam pe ai nostri. Nici dupa o ora nu vin, dar nici nu se mai aud.

Ne folosim de telefoanele mobile, dar nici unul nu are semnal, deducem ca nu au ajuns înca în creasta. Plecam pâna pe Parângul Mare unde îi gasim pe cehi. Strigam spre caldari dupa ai nostii, dar nici un raspuns. Dupa un timp ma întorc cu Cristi în horn pe care îl cobor pâna la jumatate, strig dupa ceilalti, dar nu primesc nici un raspuns. Mai încercam cu telefoanele fara nici un rezultat. Dupa circa trei ore de la iesirea în creasta hotarâm sa plecam spre vârful Cârja existând posibilitatea ca ceilalti sa iasa în creasta prin alt loc, dar în acelasi timp ne gândim si la ce ar putea fi mai rau . Deja era ora 16 si ne trebuia timp sa ne organizam pentru cautarea lor.

La putin timp dupa ce începem sa coborâm de pe vârf Anton ne anunta ca a fost contactat telefonic de Cazimir si urmeaza sa ne întâlnim, fapt ce se si întâmpla dupa putim timp.

Nu pot sa spun ca tot timpul cât am fost despartiti nu m-am gândit la tot felul de lucruri rele care ar fi putut sa se întâmple, mi-am pregatit si câteva reprosuri pe care aveam sa le adresez celor trei, dar când ne-am întâlnit am uitat tot si m-am bucurat ca suntem împreuna.

Pâna la Casuta din povesti nu s-a mai întâmplat nimic semnificativ decât faptul ca ceata nu s-a ridicat si a trebuit sa ne mai regrupam de câteva ori, dar acum nu mai era nici un pericol.

Am învatat multe din aceasta tura si cu totii ne-am propus sa o repetam pe vreme frumoasa.

Tot cu aceasta ocazie mi-am verificat si ceea ce îmi spusesem doar mie sâmbata dimineata referindu-ma la vreme: Daca nu plec îmi va parea rau, daca o fac îmi va parea si mai rau .

Pe data de 29 octombrie împreuna cu Ghita, Flavius si Robert pe o vreme splendida am parcurs creasta pâna pe vârful Parângul Mare. Ghita a recunoscut locurile pe unde a umblat si a constatat ca au ratacit drumul la circa 20 de minute de vârf.