Prima Pagina - Scopul Asociatiei -- Program 2007 -- Flora Parangului -- Muntii Parang -- Revista Drumetul -- Contact
,, PE VALEA JIULUI ”
( Nicolae Iorga – Neamul Românesc în Ardeal si Tara Ungureasca – editia 1906 )
Pe o noua ploaie urâta pornim spre Petrosani . Cu trasura ar trebui doua zile ; trenul duce în patru ceasuri , în care se numara si opririle nesfârsite pe la câte o statie de mâna a treia unde se înnadesc si se desfac vagoane de marfa .
Gara Hategului nu e în Hateg , ci departe în sus acolo unde Râul Morilor , care uda orasul , se uneste cu apa , cam tot asa de mare , a Streiului .
Treci , timp de aproape jumatate de ceas prin frumoase locuri salbatece , între înaltimi care lasa loc pentru apa rapede ce se scoboara în clocote , si linia noua , alba a drumului . Un sat îsi ridica biserica veche la o rascruce , între pomii livezilor . Calea spre gara se desface în stânga , tinând , se pare , o uriasa stânca acoperita cu copaci rari . I se zice muntele Orlei , si pe vârf un colt de zid roman se vede , atârnând unde statea ceta-tuia de straja a legionarilor , în punctul unde muntii Dacilor se aplecau spre sesul înverzit . Când ai crede ca te opresti în aceasta piedica , linia drumului îi înfasura picioarele pietroase , si printre alte mormane rosietice patate de verdeata saraca ajunge cladirea umila a garii - , care , servind doua locuri , le poarta pe amândoua pe firma sa ungureasca .
Prin curtea înnegrita de carbunele de la Petrosani si prin încaperile înguste ale statiei , abia vezi câte un rebegit de diac unguresc . Încolo toti sateni de-ai nostri , cu cojoace , sarice , sumane negre cu fireturi . Vorbesc tare si drept cu oricine . Pe noi ne întreaba daca am luat bilete , apoi de unde venim si prin ce locuri stam . Vad un ciudat pastor cu parul rosu ca focul si cu o barba mica ascutita , care pare dac ce vrea sa semene cu
Hristos . O nemesoaica legata la cap cu un baris negru si cu ghete puse în traista ni vorbeste dulce , oferindu–ni struguri marunti , de vita de–a noastra .
Trenul urmeaza valea , foarte îngusta , a Streiului , care straluceste din când în când în inele rupte , pâna ce în sfârsit se pierde cu totul înghitit de adâncimile vailor ce sapa tot mai adânc în munte . În dreapta o bucata de timp înaltimile sunt mai joase , deschizând drumuri spre amfiteatrul Gradistei pe care-l acopar acum neguri .
Din stânga însa , uriasele musinoaie stâncoase ce urmeaza învalmasite fara paduri care sa le învesmânte , fara sate pe coasta lor scrijelita de zbârcituri încremenite si de lungi dâre sângeroase . Carpatii sunt aici neprietenosi si mareti în singuratatea lor saraca .
Mai jos se ivesc câteva sate , pe care le atinge linia , Cel d´intâiu e Baiestii . Numele vine de la Baie , mina , si în adevar prin toate stânca da din adâncurile ei bogatie . Prin aceste parti sunt o multime de sate , mai noua , cu numele mântuit de esti si –eni , care se adauga pe lânga numele satului mai vechiu de unde au pornit locuitorii cei d´intâiu . Petrosenii înseamna oameni veniti din Pietros , Livezenii cei care au plecat din Livadea . Satul are case de lemn si o bisericuta cu turnul tuguiat . Din ce în ce mai mult stapâneste tipul locuintii de bârne groase , goale , pe care numai rare ori le acopera tencuiala varuita sau numai varul curat . Coperisurile de tigle sau azbest sânt rare : de obiceiu sindrila neagra acopere usor si destul de trainic .
Calea se largeste putin , si esti la satul Puiu , cu biserica de piatra goala care se pare veche . O clipa soarele se arata din pânza alba a norilor rariti , apoi , pâna în noaptea foarte neagra cade cea mai muceda din ploile de jale ale toamnei .
( Va urma )
Gara Hateg - 1920
